TABLE OF CONTENTS
Diabetes complications

Care sunt factorii de risc pentru COVID-19 în rândul diabeticilor?

Aflați mai multe despre impactul COVID-19 asupra diabeticilor, pentru a fi cât mai pregătiți pe parcursul actualului val de îmbolnăviri. Cunoașterea înseamnă putere!

Care a fost efectul general al pandemiei?

La optsprezece luni de la debutul pandemiei de COVID-19, studiile epidemiologice indică faptul că diabetul este un factor principal ce contribuie la morbiditățile severe COVID-19. Iar coronavirusul a avut un efect devastator asupra populației cu diabet. Într-un studiu multinațional din țările industrializate, în primul val al pandemiei, rata generală de deces a fost cu 18% mai mare decât în ani precedenți. Din cazurile în plus, 75-80% au fost atribuite oficial noului coronavirus. Iar restul de 20-25% nu au fost determinate exact, dar cel mai probabil sunt o combinație între subraportarea cazurilor de COVID-19 și impactul indirect al pandemiei. De exemplu, tratamentul târziu sau lipsa de tratament a anumitor afecțiuni, care poate crește riscul de deces.

Mortalitatea în exces, în raport cu tendințele istorice, a fost cu 51% mai mare în cazul diabetului de tip 1 și cu 64% mai mare în diabetul de tip 2; aproximativ două treimi din aceste decese au fost atribuite în mod oficial virusului COVID-19. Deoarece excesul de decese legat de noul coronavirus, la populația generală, a fost de aproximativ 20%, înseamnă că pandemia a avut un impact de peste două ori mai mare asupra bolnavilor de diabet.

Predicția morbidității și mortalității legate de COVID-19 în cazurile de diabet

O revizuire sistematică completă a 22 de studii despre predicțiile severității și decesului COVID-19 a concluzionat că sexul masculin, vârsta, multiplele afecțiuni conexe, utilizarea insulinei și câțiva predictori de laborator la internare (niveluri ridicate ale glicemiei, numărul de leucocite, neutrofile sau limfocite), toate acestea sunt semnificative. Greutatea în exces sau obezitatea au fost asociate cu un risc mai mare cu 30% de dezvoltare a unei forme grave de COVID-19, dar nu au fost asociate cu mortalitatea. Utilizarea metforminei tinde să fie asociată cu un risc redus atât pentru severitatea COVID-19, cât și pentru deces. De remarcat este faptul că vechimea diabetului, fumatul, hipertensiunea și cancerul concomitent nu au fost asociate cu severitatea sau decesul COVID-19 printre cei spitalizați cu acest virus. Descoperirile sugerează faptul că, în rândul populației adulte de orice vârstă, cei cu diabet de tip 1 au cel puțin același risc ca și cei cu diabet de tip 2 de a ajunge la un deznodământ nefavorabil dacă au fost infectați cu noul coronavirus.

Riscul de morbiditate și mortalitate la pacienții spitalizați

Prevalența diabetului zaharat este alarmantă îndeosebi în rândul adulților tineri sau de vârstă mijlocie, situație existentă în 14 state membre ale CDC Prevention COVID-NET, unde sunt spitalizați adulți cu vârste cuprinse între 50-64 de ani și care au o prevalență a diabetului de 32%, la fel cu cei peste 65 de ani (31%). Mai mult, o privire mai atentă arată o prevalență ridicată a diabetului nediagnosticat anterior în rândul persoanelor spitalizate pentru COVID-19, în care hiperglicemia și diagnosticul ar fi putut fi precipitate de infecția cu COVID-19.

În medie, 33% din cei spitalizați cu morbidități grave legate de COVID-19 și 39% din decese au avut diabet. Printre cei cu diabet, 21-43% au dezvoltat forme grave de boală (dificultăți respiratorii, ventilație mecanică, internare la terapie intensivă), iar letalitatea a variat între 24-29%. Studiile privind rezultatele specifice ale tratamentului au relevat faptul că diabetul zaharat este un predictor puternic al necesității de ventilație mecanică invazivă, oxigenare extracorporeală și terapie renală de substituție.

Care a fost impactul indirect al COVID-19 asupra pacienților cu diabet?

Pentru cei mai mulți, efectele cele mai semnificative ale pandemiei nu privesc infecția propriu-zisă, ci mai degrabă perturbarea socială extinsă pe care pandemia a provocat-o, modificând funcționarea sistemului de sănătate, comportamentele și sprijinul comunității; a provocat schimbări de mediu; a indus o stare permanentă de stres asupra membrilor familiei. Această întrerupere ar putea avea efecte indirecte negative asupra detectării diabetului, prevalenței sau gestionării acestei afecțiuni și a altora, agravând sau îmbunătățind comportamentul și autogestionarea. Recunoașterea efectelor indirecte ale pandemiei (protecție sporită, schimbări ale rutinei zilnice) este deosebit de importantă în înțelegerea nevoilor viitoare pentru pacienții cu diabet.

În funcție de reglementările locale, trecerea la munca de acasă și accesul restrâns la magazinele alimentare, restaurante sau localuri de tip fast food, pot avea efecte pe termen lung sau scurt asupra calității dietei, a activităților fizice sau a gestionării diabetului. Consumul de alimente preparate acasă, cât și cel de fructe și legume a crescut, dar la fel a crescut și consumul de alimente doar de plăcere, de gustări între mese, a meselor consumate pe zi sau a cantității de alimente, în general. Alte studii au constatat un consum crescut de dulciuri, cu până la 20-40%. Mai mult, 64 de studii au relatat modificări în activitatea fizică; cele mai multe studii au observat o scădere a tuturor activităților fizice și o creștere a comportamentelor sedentare. Partea bună este că există și o creștere în ce privește preferința pentru activități fizice ca petrecere a timpului liber. O meta-analiză a constatat că 32% din populație are probleme cu somnul, dar implicațiile pe termen lung nu sunt cunoscute încă.

Ce se poate face pentru a preveni problemele?

Pentru a ne proteja propria stare de sănătate, este bine să ducem un stil de viață echilibrat și să gestionăm diabetul cu conștiinciozitate. Deoarece diabetul prezintă un risc crescut în pandemie, trebuie respectate ”regulile jocului”. Deoarece noul coronavirus vă poate schimba în mod negativ rutina zilnică, sunteți predispus riscului de a dezvolta complicații ca urmare a COVID-19. Pentru a diminua factorii de risc, ne putem folosi de tehnologie pentru a gestiona mai bine diabetul: glucometre, pompe de insulină sau aplicații pentru înregistrarea valorilor. Una dintre cele mai remarcabile aplicații de acest gen este DiabTrend - cu funcții unice pe care nu le veți găsi la concurență.

Pentru a acorda o atenție deosebită alimentației, activității fizice de intensitate și durată potrivite, a sănătății mintale, vă recomandăm să alegeți DiabTrend; vă ajută să înregistrați cu conștiinciozitate, zilnic, nivelul de glucoză din sânge și medicamentele luate, chiar și în această perioadă dificilă. DiabTrend ajută la dezvoltarea unui stil de viață sănătos și conștient și vă oferă o mulțime de informații folositoare în ce privește tratamentul și gestionarea diabetului. Dacă vă interesează, încercați!



Android: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.diabtrend

iOS: https://apple.co/3tjh734

Sau înregistrați-vă pe computer: https://app.diabtrend.com/

Bauer Anna
Reading time: 
5
minutes
Published: 
November 2, 2021

Gestionați-vă diabetul în mod inteligent!

Start DiabTrend

Alte informații despre diabet